1Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.
2Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
3Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
4plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
5aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strîngerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
6căutarea îşi are vremea ei, şi perderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
7ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
8iubitul îşi are vremea lui, şi urîtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.
9Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?
10Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
11Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, dela început pînă la sfîrşit, lucrarea pe care a făcut -o Dumnezeu.
12Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decît să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
13dar şi faptul că un om mănîncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregei lui munci, este un dar dela Dumnezeu.
14Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
15Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăş înapoi ce a trecut.
16Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate.
17Atunci am zis în inima mea: ,,Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.``
18Am zis în inima mea că acestea se întîmplă numai pentru oameni, ca să -i cerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sînt decît nişte dobitoace.
19Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaş; aceeaş soartă au amîndoi; cum moare unul, aşa moare şi celalt, toţi au aceeaş suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
20Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărînă, şi toate se întorc în ţărînă.
21Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pămînt?
22Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decît să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine -l va face să se bucure de ce va fi după el?
