1Mai mult face un nume bun de cît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cît ziua naşterii.
2Mai bine să te duci într'o casă de jale de cît să te duci într'o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.
3Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
4Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
5Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului de cît să asculţi la cîntecul celor fără minte.
6Căci rîsul celor fără minte este ca pîrăitul spinilor supt căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
7Averea luată prin silă înebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
8Mai bun este sfîrşitul unui lucru de cît începutul lui; mai bine cel bun la suflet de cît cel îngîmfat.
9Nu te grăbi să te mînii în sufletul tău, căci mînia locuieşte în sînul nebunilor.
10Nu zice: ,,Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune de cît acestea?`` Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
11Înţelepciunea preţuieşte cît o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
12Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
13Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strîmb?
14În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentruca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
15Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este cîte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este cîte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.
16Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
17Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
18Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n'o laşi din mînă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
19Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare de cît zece viteji, cari sînt într'o cetate.
20Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
21Nu lua nici tu seama la toate vorbele cari se spun, ca nu cumva s'auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
22Căci ştie inima ta de cîte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
23Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: ,,Mă voi înţelepţi.`` Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
24Cu mult mai departe decît era mai înainte, şi ce adîncă! Cine o va putea găsi?
25M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înţeleg, să adîncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
26Şi am găsit că mai amară de cît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mîni sînt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
27Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetînd lucrurile unul cîte unul, ca să le pătrund rostul;
28iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n'am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n'am găsit în toate acestea.
29Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.
