1Proorocie împotriva Damascului: ,,Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături;
2cetăţile Aroerului sînt părăsite, sînt date spre păşune turmelor, cari se culcă nestingherite acolo.
3S'a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim, şi s'a sfîrşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
4,În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
5Se va întîmpla ca atunci cînd strînge secerătorul grîul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strînsul spicelor în valea Refaim;
6vor mai rămînea doar cîteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vîrful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.``
7În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfîntul lui Israel;
8nu se va mai uita spre altare, cari sînt lucrarea mînilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei şi la stîlpii închinaţi soarelui.
9În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărîmăturile din pădure şi de pe vîrful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!
10Căci ai uitat pe Dumnezeul mîntuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de Stînca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute, şi ai sădit butuci străini.
11Cînd i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curînd i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac.
12Vai! ce vuiet de popoare multe, cari urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, cari mugesc cum mugesc nişte ape puternice.
13Neamurile mugesc cum mugesc apele mari... Dar cînd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vîntului, ca ţărîna luată de vîrtej.
14Îndeseară, vine o prăpădenie neaşteptată, şi pînă dimineaţa, nu mai sînt! Iată partea celor ce ne jupoaie, şi soarta celor ce ne jăfuiesc.
