Cartea profetului Isaia 26
Cartea profetului Isaia 26

Cartea profetului Isaia 26

Cântecul Încrederii în Livrarea lui Dumnezeu.

Isaia 26 este un cântec frumos de încredere în eliberarea lui Dumnezeu. Profetul Isaia cântă despre un viitor timp când poporul lui Dumnezeu Îl va lăuda pentru mântuirea și protecția pe care o oferă. El recunoaște dificultățile și trăirile trecute ale poporului, dar le amintește că cei care au încredere în Domnul vor fi eliberați. Capitoul evidențiază speranța care rezultă din punerea credinței noastre în Dumnezeu și pacea ce decurge din odihna în promisiunile Sale.
1În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: ,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură.
2Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.
3Celui cu inima tare, Tu -i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
4Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.
5El a răsturnat pe ceice locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngîmfată; a doborît -o la pămînt, şi a aruncat -o în ţărînă.
6Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, supt paşii celor obijduiţi.
7Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.
8De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta.
9Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea.
10Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului.
11Doamne, mîna Ta este puternică: ei n'o zăresc! Dar vor vedea rîvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi.
12Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
13Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpîni afară de Tine au stăpînit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm.
14Ceice sînt morţi acum nu vor mai trăi, sînt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea.
15Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.
16Doamne, ei Te-au căutat, cînd erau în strîmtorare; au început să se roage, cînd i-ai pedepsit.
17Cum se svîrcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne!
18Am zămislit, am simţit dureri, şi, cînd să naştem, am născut vînt: ţara nu este mîntuită, şi locuitorii ei nu sînt născuţi.
19Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! -Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, ceice locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pămîntul va scoate iarăş afară pe cei morţi.``
20,,Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia!
21Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; şi pămîntul va da sîngele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.