1Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:
2,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,
3cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!
4Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
5cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;
6cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!
7Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
8tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.
9Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.
10Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.
11Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
12Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.
13Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
14Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
15Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
16Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.
17Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.
18Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`
21Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
22După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
24Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.
