1Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2,,Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n'ar putea să răspundă la unul singur.
4A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s'ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.
6Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.
7Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.
8Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.
9El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
10El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
11Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.
12Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: ,,Ce faci?``
13Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.
14Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?
15Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.
16Şi chiar dacă m'ar asculta, cînd Îl chem, tot n'aş putea crede că mi'a ascultat glasul;
17El, care mă izbeşte ca într'o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
18care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
19Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
20Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
21Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
22Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s'o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
23Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.
24Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
25Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
26trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.
27Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`
28sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
29Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?
30Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,
31Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!
32Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.
33Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.
34Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.
35Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.
