1,,Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s'a întîmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!
2Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!
3Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sînt ca nişte văduve.
4Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
5Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire, şi cînd obosim, nu ne dau odihnă.
6Am întins mîna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pîne.
7Părinţii noştri, cari au păcătuit, nu mai sînt, iar noi le purtăm păcatele.
8Robii ne stăpînesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mînile lor.
9Ne căutăm pînea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.
10Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.
11Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.
12Mai marii noştri au fost spînzuraţi de mînile lor; Bătrînilor nu le -a dat nici o cinste
13Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau supt poverile de lemn.
14Bătrînii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cînte.
15S'a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
16A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
17Dacă ne doare inima, dacă ni s'au întunecat ochii,
18este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.
19Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam!
20Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?
21Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară!
22Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult
