Psalmul 130 este o expresie profundă a plângerii, speranței și încrederii, inspirată de conștiința profundă a israeliților în legătură cu păcatul lor și mila lui Dumnezeu. Psalmistul strigă către Domnul din adâncurile disperării, recunoscând propria vinovăție și dorind iertarea. Totuși, el afirmă și încrederea sa în dragostea neînduplecată a lui Dumnezeu și în răscumpărare, așteptându-și mântuirea cu răbdare și credință.
1(O cîntare a treptelor.) Din fundul adîncului, Te chem, Doamne!
2Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
3Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?
