Psalmul 137 exprimă sentimentele triste ale israeliților care au fost luați captivi în Babilon. Psalmistul plânge faptul de a fi forțat să părăsească patria și durerea de a nu putea să se închine în templu. Psalmul se încheie cu o strigare pasională către Dumnezeu să răzbune suferința lor.
Psalmii 137:1 - Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.
1Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.
2În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.
3Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -
4Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?
5Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
6Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``
8Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
9Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!
