In Psalm 69, psalmistul strigă către Dumnezeu în disperare, simțindu-se copleșit de necazuri și dușmani care-l înconjoară. El îi roagă pe Dumnezeu să-l salveze, să nu-l lase să se afunde în ape adânci și să îndepărteze pe dușmanii săi. Psalmistul își exprimă frustrarea și tristețea, simțindu-se ca și cum ar fi fost umilit și respins de cei care ar fi trebuit să-i fie prieteni. În ciuda acestui lucru, el își pune speranța și încrederea în Dumnezeu, recunoscând că El este singurul care îl poate elibera.
1(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii``. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
2Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
3Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu.
4Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulţi decît perii capului meu; ce puternici sînt ceice vor să mă peardă, ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n'am furat.
5Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sînt ascunse.
6Să nu rămînă de ruşine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel!
7Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea.
8Am ajuns un străin pentru fraţii mei, şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
9Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
