1Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.
2Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
3aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.
4Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.
5Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
6Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
7Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
9Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!
10Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
11De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.
12Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
13Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`
14atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.
15Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!
16Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!
17Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,
18să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?
19Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``
