1(O cîntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le -a făcut.
5El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, cînd se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7pentruca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10pentrucă n'au ţinut legămîntul lui Dumnezeu, şi n'au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.
12Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan.
13A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid.
14I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.
17Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.
18Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor.
19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?``
21Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui,
22pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui.
23El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:
24a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer.
25Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature.
26A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi.
27A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării;
28le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor.
29Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră.
30Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură,
31cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.
32Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui.
33De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic.
34Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.
36Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba.
37Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său.
38Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii.
39El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
40Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate!
41Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel.
42Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş,
43de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan.
44Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor.
45Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit.
46Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.
48Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
49El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei;
51cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham.
52Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie.
53Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
54Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat.
55Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui.
57Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
58L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor.
59Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
60A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
61Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului.
62A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui.
63Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă.
64Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit.
65Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară.
67Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim;
68ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte.
69Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci.
70A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi.
71L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.
72Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.
