1(Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pîngărit Templul Tău cel sfînt, şi au prefăcut Ierusalimul într'un morman de pietre.
2Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănînce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat -o s'o mănînce fiarele pămîntului.
3Ca apa le-au vărsat sîngele, de jur împrejurul Ierusalimului, şi n'a fost nimeni să -i îngroape.
4Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.
5Pînă cînd, Doamne, Te vei mînia fără încetare, şi va arde mînia Ta ca focul?
6Varsă-Ţi mînia peste neamurile, cari nu Te cunosc, şi peste împărăţiile, cari nu cheamă Numele Tău!
7Căci au mîncat pe Iacov, şi i-au pustiit locuinţa.
8Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iese degrab înainte îndurările Tale! Căci sîntem nenorociţi de tot!
9Ajută-ne, Dumnezeul mîntuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne, şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!
10Pentruce să zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sîngele vărsat al robilor Tăi!
11Să ajungă pînă la Tine gemetele prinşilor de război! Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!
12Întoarce vecinilor noştri, de şapte ori în sînul lor, batjocurile, cari Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!
13Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci, şi vom vesti din neam în neam laudele tale.
