1(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
2Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!
3Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``
4Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
5Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:
6înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
7Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
8Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
9Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.
11Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
13Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
14Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
15Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!
16Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
17Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!
